Adrian Păunescu
Pe 20 iulie a fost ziua lui de naștere. N-am deschis niciun manual de literatură, n-am recitit niciun volum de-al lui. Mi-au venit pur și simplu în minte primele acorduri din *„Rugă pentru părinți”* — și, odată cu ele, un radio care mergea aproape în fiecare seară, în casa în care am crescut.
Sunt oameni pe care îi descoperim prin cărți. Alții prin întâlniri. Pe el l-am descoperit prin cântece.
Nu i-am cunoscut începuturile decât mai târziu. Am aflat că s-a născut pe 20 iulie 1943, în Basarabia, că a crescut în Oltenia și că a studiat filologia la București. Dar, sincer, înainte de toate aceste date, pentru mine Adrian Păunescu fusese deja vocea pe care o auzeam la radio.
A debutat tânăr. Și a scris enorm, cu o energie pe care azi abia o mai înțeleg — ca și cum ar fi știut că timpul lui e limitat și nu avea voie să-l irosească.
În 1973 a pus bazele Cenaclului Flacăra. Eu n-am fost niciodată acolo. N-am fost printre miile de tineri adunați pe stadioane, care cântau împreună în serile acelea rămase de neuitat pentru atâția oameni.
Dar am crescut cu Cenaclul Flacăra. Prin radio.
Îmi amintesc lumea aceea care venea din difuzor — vocile, energia unei mulțimi întregi, cântecele ridicându-se peste stadion. Eu eram acasă, lângă un aparat de radio, dar aveam senzația că sunt și eu acolo.
„Repetabila povară“ o știu de mult, de dinainte să înțeleg ce înseamnă cu adevărat titlul. Versurile ei, rostite de vocea lui Florin Piersic, aveau o greutate pe care am înțeles-o abia mai târziu.
„Rugă pentru părinți“, pe acordurile lui Ștefan Hrușcă, mă oprește și acum. Nu contează de câte ori am ascultat-o — tot mă duce cu gândul la ai mei, la faptul că nu-i am pentru totdeauna.
Iar „Vine toamna“ și „Și totuși există iubire“, în glasul Tatianei Stepa, au rămas și ele în mine. Iar „Cu tine“ și „Ce faci la ora când mi-e dor de tine“, sunt cântece și poezii pe care nu le-am memorat, pur și simplu le am în suflet. Le port cu mine ca pe niște seri întregi, nu ca pe niște versuri.
Și mai este Eroină ești tu, cu versurile Adrianei Păunescu, în interpretarea lui Mihai Napu — un cântec care adaugă o altă nuanță acestei lumi de poezie și muzică lăsate în urmă de familia Păunescu.
Nu vreau să scriu despre el ca despre un sfânt. A trăit în comunism și a fost aproape de regim — este un adevăr care nu trebuie ascuns sau îndulcit. A fost criticat pentru asta și există motive pentru aceste critici.
Dar același om a scris versuri care au ajuns la milioane de oameni obișnuiți, oameni care poate nu aveau altfel cuvintele prin care să spună ceea ce simțeau.
Nu cred că trebuie să aleg o singură parte din el. Cred doar că trebuie să spun tot adevărul.
A murit pe 5 noiembrie 2010, la București. Avea 67 de ani.
Nu știu ce se va întâmpla cu poezia lui peste o sută de ani. Știu doar ce mi-a rămas mie: câteva cântece pe care le recunosc din prima notă și amintirea unui radio pornit într-o seară de demult.
– Jass –
Ligia-Gabriela Jaink (Jass)