Un caz. O lege. O tăcere.
Editorial
de Jasmin A. Petrescu
„Când ura devine obișnuință, tăcerea devine complicitate.“
Există un tip de conținut care circulă în mediul online cu o regularitate îngrijorătoare: postări care asociază România, ca țară și ca popor, cu etnia rromă — nu ca analiză socială, nu ca observație documentată, ci ca instrument de denigrare sistematică. Această logică spune tot ce trebuie să știm despre cel care o folosește.
Un exemplu concret și verificabil provine de pe Facebook, de pe profilul unui cetățean german cu origini în România, Gerhard Grommes din Berlin. Într-o postare publică din 5 mai 2026¹, acesta a folosit o imagine cu persoane de etnie rromă pentru a comenta consultările politice privind formarea noului guvern al României. Postarea este publică. Autorul este identificat. Intenția este transparentă. Asocierea este deliberată, iar intenția depreciativă este evidentă — față de România, dar și față de rromi, reduși la rolul de instrument retoric într-un discurs al disprețului.
Nu este un incident izolat. Persoanele care au încercat să îl corecteze au primit răspunsuri cu injurii grosolane, rasiste și xenofobe. Modelul este cunoscut: provoci, jignești, iar oricine reacționează devine țintă.
Dar să fim exacți în privința cui este jignit cu adevărat.
Rromii nu sunt o insultă. Sunt o comunitate cu istorie, cu identitate, cu demnitate proprie — care și-a păstrat limba și tradițiile de-a lungul secolelor, în ciuda persecuțiilor istorice. A fi asociat cu rromi nu este, prin nicio logică sănătoasă, o insultă. Insultă este tocmai folosirea unei etnii ca armă retorică de către cineva care se crede superior și nu este. Omul care procedează astfel nu jignește rromi. Se autodefinește.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător nu este doar existența unor astfel de indivizi. Ei au existat întotdeauna. Îngrijorătoare este tăcerea din jur.
Presa din România ignoră sistematic astfel de cazuri. Autoritățile nu reacționează. Instituțiile cu mandat explicit în domeniul discriminării rămân absente din spațiul public ori de câte ori astfel de conținuturi devin virale. Nimeni nu sesizează, nimeni nu documentează, nimeni nu acționează. Între timp, postările se înmulțesc, tonul se brutalizează, iar cei care le produc capătă un singur mesaj: că pot continua nestingheriți.
Problema nu este că un om gândește urât. Problema este că alege să transforme acel dispreț în conținut public, repetat și agresiv — și că, în jurul lui, instituțiile tac.
Tăcerea autorităților și a presei nu este neutralitate. Este, la rândul ei, o alegere. Iar consecințele ei se văd deja: un climat în care denigrarea unui popor a devenit rutină, iar cei care o practică nu au niciun motiv să se oprească.
În Germania, unde locuiește Gerhard Grommes, legislația în vigoare — inclusiv paragrafele din *Strafgesetzbuch* privind incitarea la ură (*Volksverhetzung*) — sancționează explicit astfel de manifestări publice. Nu este nevoie de indignare. Este nevoie de sesizări, de documentare, de proceduri. Instrumentele există. Lipsește voința de a le folosi.
România nu are nevoie de scandal zgomotos. Are nevoie ca astfel de comportamente să fie numite corect, documentate și tratate cu instrumentele pe care statul de drept le pune la dispoziție. Atât în România, cât și acolo unde legea se aplică — inclusiv la Berlin.
Și un ultim lucru: nu etnia pe care o invoci te definește. Te definește faptul că ai ales-o ca instrument al urii. Iar asta spune, despre tine, tot ce trebuie știut.
—
¹ Postare publică accesată la 5 mai 2026: https://www.facebook.com/gerhard.grommes.7/posts/pfbid037TG3nJHEXMXFUCb2Vb6S1wiRsAXQxvFiNNtqXwjvgUXh7PUnXYrjaDCFWrr6oUkdl
—