Retrospectivă 2015–2016
Aspirații Literare
Retrospectivă
2015–2016
„Punte de Lumină între Cer și Suflet”
Cuprins
Cuvânt înainte ……………………………………………………………………….........
I. Portrete & Eseuri Spirituale
– Omul care unește cerul cu pământul – Ligia-Gabriela Janik ……….……......
II. Poezie
– O, tu sertar cu vorbe de iubire – Cristian Petru Bălan ……………………............
– Mircea Trifu: Poezii I (selecție) ……………………………………………………....
III. Spiritualitate & Colinde
– Apa Vie (colind hibernal) – Gheorghe A. Stroia ……………………..………...........
Despre Autori ...................................................................................................................................
Încheiere………………………………………………………………………...………
3
4
6
14
20
30
34
Cuvânt înainte
Dragă cititor,
Acestea sunt primele numere ale revistei, anii în care Aspirații Literare își căuta încă forma și identitatea. Au fost ani de început — fără o rețetă fixă, dar cu dorința clară de a oferi un spațiu pentru autorii care scriau despre oameni, poezie, colinde, credință și dor de țară.
În aceste pagini se regăsesc texte sincere și valoroase, scrise de autori diferiți, cu voci și experiențe diferite, dar uniți de aceeași dorință: aceea de a păstra vie legătura cu limba română și cu valorile care ne definesc, oriunde s-ar afla cititorul.
Tot ceea ce a urmat în anii următori își are rădăcinile aici.
Ligia-Gabriela Janik
Germania
I. Portrete & Eseuri Spirituale
Omul care unește cerul cu pământul
(Iulie 2015)
– Despre prof. acad. Cristian Petru Bălan –
Există oameni care, prin însăși prezența lor, aduc liniște, lumină și sens. Ființe care nu doar trăiesc, ci luminează, iar prin faptele și cuvintele lor Cerul găsește ecou pe pământ. Profesorul academician Cristian Petru Bălan este unul dintre acești oameni. Nu întâmplător l-am numit „OMUL care unește Cerul cu Pământul”.
Această expresie nu este doar o metaforă frumoasă, ci o realitate confirmată de toți cei care i-au trecut pragul casei, au citit cărțile lui sau i-au ascultat cuvântul. Acolo, cuvântul se trăiește, iar iubirea se respiră.
Scriitor profund, poet cu glas interior, dramaturg, editor și artist plastic, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe, Cristian Petru Bălan a lăsat o amprentă de neșters atât asupra literaturii creștine, cât și asupra celei clasice. Implicarea sa în Societatea Misionară din România și contribuția la revizuirea *Dicționarului Biblic* sunt doar câteva dintre punțile pe care le-a clădit între Cuvânt și suflet. Romanul său creștin *Dincolo de curcubeu* luminează destinele personajelor înainte și după întâlnirea lor cu Dumnezeu.
Întâlnirea cu domnia sa a fost pentru mine o fereastră deschisă spre o lume în care cuvintele au greutate sfântă, iar gesturile simple poartă parfum de veșnicie. O vizită la muzeul evanghelistului Billy Graham, o conversație tihnită, o fotografie străbătută de lumină — toate s-au transformat în lecții despre credință, noblețe și smerenie.
În prezența familiei sale, am înțeles că există locuri pe acest pământ unde cuvântul nu se rostește — se trăiește. Acolo, Cuvântul devine primăvară, iar sufletul înflorește chiar și în mijlocul iernii. Am plecat cu primăvara în inimă, pentru că în mijlocul acelei case am întâlnit dumnezeirea în forma sa cea mai vie: dragostea — dragoste ce dăruiește fără să ceară, care zidește și unește.
O fotografie a profesorului, estompată de lumina prea puternică, mi-a părut o metaforă: sufletul său seamănă cu acel decor de lumină — chipul se pierde, dar prezența rămâne. Așa ne aflăm și în fața Divinului: nu vedem limpede, dar știm că este acolo. Dacă Isus Hristos nu ar fi murit pentru noi, am fi rămas pentru totdeauna în întuneric. Frumusețea — fie ea naturală sau creată de om — are un singur scop: să ne dezvăluie măreția lui Dumnezeu.
Domnul Cristian Petru Bălan nu este doar un om al literelor. Este un om al Duhului. Un suflet care nu scrie ca să fie citit, ci ca să fie înțeles, ca să trezească, să vindece, să aducă împreună. Așa cum lumina, uneori, nu îți arată chipul celui din față, ci doar strălucirea prezenței sale, tot astfel, în preajma acestui om, simți mai întâi că ești în fața unei chemări.
Cei care l-au întâlnit știu: este nevoie de o inimă puternică să străbați Chicago, dar și de o inimă curată să simți, în tăcerea unei seri, cum Cerul coboară puțin mai aproape.
Poate nu vom înțelege niciodată pe deplin cât bine poate face un om care iubește cuvântul și îl trăiește. Dar îl vom simți, ca pe o rază care nu arde, ci mângâie. Iar când astfel de oameni ne ies în cale, ne amintim că suntem chemați să unim, la rândul nostru, Cerul cu Pământul — prin iubire, prin slujire, prin Cuvânt.
Ligia-Gabriela Janik,
Germania
II. Poezie
O, tu sertar cu vorbe de iubire (parodie contemporană)
(Iulie 2016)
Cristian Petru Bălan, USA
O, tu sertar cu vorbe de iubire,
ești cel mai căutat, căci toți culeg din tine
doar vorbe dulci și fraze amețitoare.
Oricâte-am lua, tu pari să te reumpli-ndată.
De secole, noi bieții amatori de versuri amoroase abuzăm de dărnicia ta,
ca să ne stingem cuptoarele din inimi cu valurile tale de cuvinte,
iar flamele, oricât le-am crede că-s eterne,
se sting în dreapta, dar se-aprind mai rău în stânga…
O, sertarule fermecat,
te deschidem toți cu mari emoții, ca pe-un tezaur cu bijuterii mărețe
și bâjbâim grăbiți în spațiul tău cel darnic, să nu ne ia altul înainte…
Te căutăm ca pe-o comoară rară, fără preț,
luând din tine bogății de slove amețitoare spre a le da la alții, dar tot în binele nostru.
Ne repezim întâi la verbele de foc, conjugându-le cu emoții greu de stăpânit,
pornind de la timpul prezent și ajungând cu ele la viitorul infinit, scriind grăbiți:
„te plac”, „te iubesc”, „te-admir cu drag”, „cu dor”, „te voi iubi în veci de veci, de veci” etc…
Adăugăm apoi pronume, precum „TU”, ori „NUMAI TU” sau „EU cu TINE”
ori „DOAR NOI” sau „DOAR AL MEU” și „DOAR A MEA”… Sau cam așa ceva.
Cu vorbe din acestea calde, dulci, dăm o raită necesară
și prin substantivele cele mai pline de noblețe,
cele mai căutate fiind: „bijuterie”, „aur”, „miere”, „fericire”, „veșnicie” –
ori prin adjective nelipsite-n scris, ca „dragă”, „scump” ori „scumpă”, „unic”, „unică”;
dar și prin adeverbele „cel mai”, „cea mai” și preferatul „foarte”… Ce vorbe drăgălașe !
Ce mângâietoare ! Cum să nu le crezi?
Plini de inspirații și de măiestrie, noi le combinăm arhitectonic
cu orice alte părți lucioase de vorbire, la fel de bine alese,
prin permutări savante, prin aranjamente cu efect spontan, universal și sigur,
le punem în săgeata cu otrăvuri dulci a îngerașului Amor și tragem drept la țintă,
săpând cu ele-n sufletele dragi pân’ le-amețim de tot și le dăm gata…
Apoi, hipnotizate, le-nălțăm pe toate spre cerul plin de stele ori spre luna plină,
le învelim cu raze orbitoare, le îmbătăm cu univers, umplând cosmosul cu ele
și, în final, coborâm victimele delicat pe-alei de flori, pe-alei de tei plini de parfum,
pe țărm de lacuri, iar ele-s fericite ca și noi… Ce simplu pare !
Și uite-așa produsele sertarului fermecat, cel plin cu vorbe sfinte,
vedem că-și fac bine efectul, deoarece, în final, după ce ne inspirăm din el,
găsim mai mereu (nu chiar totdeauna !) pe cineva care ne cade drept în brațe,
cu sufletul amețit de mari iluzii…
Știind de-acum formula cea măreață și forțele ei tainice,
venii și eu, cu umilință, pășind timid, în vîrful picioarelor, apoi un pic mai curajos,
până-am ajuns lângă sertarul cel vrăjit,
unde-am șoptit cu glas șoptit și tremurat, știind că mă-nțelege:
– Sertarule frumos, plin de minuni, de dărnicie greu, decând te caut…
Știi? Aș vrea un pic… Numai așa, un piculeț… să-ncerc să te deschid și eu…
Zis și făcut… Și-l trag încet, încet, domol,
bag mâna tremurând în el…
Și vai ! – sertarul lăudat
e pentru mine
foarte,
foarte
GOOL !!
Mircea Trifu: Poezii
(Iulie 2016)
Notă editorială
Sub egida Grupului Editorial AIUS din Craiova a prins contur, ca o promisiune de lumină, volumul de probă „Un înger de vioară”, semnat de poetul Mircea Trifu – născut în 1960, la Medgidia, și purtându-și rădăcinile în suflet până în colinele senine ale Arezzoului italian.
Este cel de-al treilea „copil” al inimii sale, o carte născută nu din tăcere, ci dintr-o ardere interioară, în care cititorul pășește într-o lume ideală: mai blândă, mai curată, îmbrăcată în tandrețe și fior liric. Aici, iubirea nu cunoaște condiții, iar puritatea nu e o excepție, ci o lege nescrisă – o lume pe care n-o trăim, dar o purtăm în vis, în dor și în speranță.
– O zee și-un Călin
Dau amintirilor poruncă
Să-și pună-armură de razboi,
Căci depărtarea îmi aruncă
Mulți ani lumină de nevoi.
Vin frunze-n zale de aramă
Sfidând trecutul îngâmfat,
Din rădăcini Călin le cheamă
În fața dorului, la sfat.
Pe țărmul insulei, ca plânsul,
La fel de drag și de sărat,
Stă sub nisip ascuns abisul
Din ochii tăi și-ai mei, uitat.
Se face Marea că nu vede,
Un voal uitat din spuma albă,
Pe gura unei alge, verde
Și lângă noi zâmbind o salbă.
Pe fruntea ta, scump ca sărutul,
Divino, voalul te iubește,
Iar salba liberă ca vântul,
Pe gâtul tău se miluiește.
Mă-ngenunchez iubită zee
În vers, furtună, sau senin,
Cobori pe țărmul meu femeie,
În noaptea asta sunt Călin
– O noapte de regină
De ce e plin de noaptea rece, cerul?
Văd îngeri zgribuliți pe lângă horn,
Doar luna-și mai așteaptă cavalerul,
Pe bolta-albastră-a mării fără somn.
Întreb în vis „Ce dar să îți fac mâine?”,
Iar tu, iubito,-mi spui: „lumina mea”!
Chem soarele ce l-ai aprins în mine,
Pe raza lui, iubito,-ți scriu: „e-a ta”!
E bolta mult prea plină de-ndoială
Și norii grei cern ploaie de cenușă,
Cert îngerii ce-și fac aripi din smoală
Și între rai și iad opresc ruleta rusă.
În noaptea asta-mbracă-te-n regină,
Te-aștept aici de-o viață și mai bine,
Pe țărmul ochilor divina mea lumină,
Ești doamna mea și soarele din mine.
– Un înger de vioară
Un înger de vioarã nesupusã,
În mâna nopții cântã la fereastrã,
Și-n dragostea nãscutã din cenușã,
Dansez eu, tu și nebunia noastrã,
E Secret Garden iubitã de bunicã,
Și-nlãcrimate note de vioarã,
Ce te-au iubit, crescându-te de micã,
Înduioșeazã fruntea mea barbarã.
Cenușãreasã-ai fost demult copilã,
Iar eu, un ultim vers dintr-un Cãlin
Orgolioși în corpuri de argilã,
Tu, eu, vioara și-un închin.
În ochii noștri soarele n-apune,
De mângâierea face ranã mâinii,
Seninul nostru arde si supune
Eu tie roza, iti iubesc și spinii.
– Eternul nesupus
Pe cerul tău sunt parte dintr-un vers,
Iubirea din cuvânt în raza de lumină ,
Chemarea răzvrătită-n universul șters,
Balada unui dor ce uneori suspină.
Se uită Dumnezeu chiorâș la mine,
Căci nu mai sunt un fiu al său supus,
Dar mai presus de El, trăiesc în tine,
Tu răsăritul meu etern și-al meu apus.
Sărut un vers și-l las să cadă moale,
Pe-obrazul unei mări ce se trezește,
Poem de dor, scris pe nisip și sare,
Îl prinde valu’-n brațe și-l doinește.
Mai las un vers pe munte, în izvor,
Să-i curgă înțelept prin tot sălașul,
Tu însetată gură, rănita unui dor,
Să-i bei cu sete, nesfârșit răgazul.
Un vers îl las acum pe cerul „Lui”
Vreau aripile tale-n zbor s-asculte
De legile iubirii, căci voia nimănui
Nu va putea să-ți dea porunci oculte.
Eu te-am găsit când încă nu știam,
Te căutam când încă nu erai născută,
Îndrăgostita mea eu nici nu bănuiam
C-ai fost și-n altă viață a mea iubită.
Coboară-a ta lumină-n noaptea mea,
Iubire-mi ești în palme doar femeie,
Sălbatic și-nsetat, un nesupus te vrea,
Cu tine doar aici , poemul să încheie.
De ziua unei mame
În poala ta aștept de-atâta vreme,
E obosit și doarme-al tău destin,
Măicuță,-ți fac sărate, lungi poeme,
Ți le recit și-adorm și eu puțin.
Am să te port de mână până-acasă,
Căci cerul ei demult e fără stele,
Stau toate căzătoare-aici pe masă,
Căci greu e fără tine printre ele.
Am să-ți citesc cum îmi citeai odată,
Am să-ți recit cum tu m-ai învățat,
Un pic doar să-ți fiu mamă și tu fată,
Și să-mi zâmbești în somnul alintat.
Și am rugat vioara mea căruntă,
Să-ți cânte-n visul tău un cântecel,
Ca tu măicuță-n adormirea sfântă,
Să deschizi ochii somnului, cu el.
III. Spiritualitate & Colinde
Apa Vie (colind hibernal)
(Iulie 2016)
Gheorghe A. Stroia, Adjud
Astăzi s-a născut Stăpânul –
Cel din ceruri coborât,
Fiul cel din Preamărire
Dulce Jertfă S-a făcut.
Astăzi S-a născut Iisus-ul,
Domnul cel Dintâi în toate,
Ce cu patimă şi sânge
Poartă dar de Libertate.
Astăzi S-a născut Minunea –
Orbii să poată privi,
Surzii s-aibă mângâiere
Şi-n auz glas de copii.
Astăzi s-a născut Mesia,
Cel vestit din străvechime,
Să urce scară spre cer
Pentru-Alesul din mulţime.
Astăzi s-a născut Preabunul,
Slăvitul Mântuitor,
Să aducă pace în lume
Şi-un trecut cu… viitor.
Astăzi s-a născut Preasfântul,
Cerul ca de foc Îl cheamă –
Să-mplinească şi să fie
Prunc de Preacurată Mamă.
Astăzi cerul şi pământul,
Unite în rugăciune,
Fiului cel nou-născut
Îi aduc închinăciune.
Fulgii albi, din cer, se cern
Lin, peste rotund pământul,
Căci s-au pogorât întregi
Mântuirea şi Cuvântul.
Apele din a lor matcă,
Munţii cei înviforaţi,
Sunt acum, la ceas de seară,
Legaţi pe vecie, fraţi.
În Preasfântă zi de-Ajun,
Pelerini pornesc pe cale,
Să vestească peste zări
Dalbe flori, florile dalbe.
Clipa Marelui Ajun
Minunea să o vestească:
Tot sufletul primenit
Crăciunul să îl primească!
Ceas de sărbătoare Sfântă,
Cu-aromă de Copilărie,
Fie ca Bunul, Blândul Prunc,
Să te transforme-n APĂ VIE!
Despre Autori
Cristian Petru Bălan (USA)
Născut la 27 iunie 1936, la Sibiu. Prozator, poet, dramaturg, editor și artist plastic. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Româno-Americane. Una dintre cele mai importante voci ale literaturii creștine românești contemporane. Trăiește în Chicago.
Mircea Trifu (Italia)
Născut în 1960 la Medgidia. Poet liric de excepție, stabilit la Arezzo. Autor al volumelor *Un înger de vioară* și altele. Versurile sale îmbină romantismul, dorul și contemplația profundă.
Gheorghe A. Stroia (Adjud, România)
Născut în 1970. Inginer, poet, prozator și editor. Fondator al revistei Armonii Culturale. Voce distinctă a poeziei creștine și patriotice.
Ligia-Gabriela Janik (Germania)
Coordonează revista Aspirații Literare și scrie despre credință, despre oameni și despre întâlnirile care lasă o urmă.
Cuvânt de încheiere
Dragă cititor,
Am ajuns la capătul acestei retrospective. Dacă ai citit până aici, înseamnă că ai avut răbdare să mergi cu noi prin ani, prin texte, prin încercări și începuturi.
Am pornit de la portrete simple, care luminau mai mult prin sinceritate decât prin perfecțiune. Am trecut prin poezie, prin colinde, prin gânduri despre credință și despre țară — lucruri scrise uneori în grabă, alteori cu emoție, dar mereu cu intenția de a spune ceva adevărat.
Vocile pe care le-ai întâlnit aici vin din locuri diferite — Germania, Statele Unite, Italia, Australia, România. Distanța e mare, dar, în mod curios, textele se întâlnesc între ele ca și cum ar fi stat mereu la aceeași masă. Fiecare autor a lăsat ceva din el aici, fără calcule, fără pretenții.
Mulțumim tuturor celor care au scris pentru Aspirații Literare. Nu doar pentru texte, ci pentru încrederea de a le trimite mai departe, fără să știe exact unde vor ajunge.
Și ție, cititorule — mulțumim că ai fost aici. Nu ca spectator, ci ca cineva care a dus mai departe, în sine, ceva din ce ai citit.
Ne revedem la următoarea pagină.
Ligia-Gabriela Janik
Germania
