Pisica și ariceii
O pisică ce alăpta
Pisoiașii ce-i avea,
Căutând de mâncare
Prin magazia mare,
A găsit un culcuș,
Unde erau ascunși
Cinci micuți aricei,
Abia fătați și ei.
Pisica își zice în sine:
– Oare mama lor nu vine?
Și, așteptând cu nerăbdare,
Își dă seama că nu apare.
Dar, privind de aproape,
A simțit că ei vor lapte.
Ochii nu-i aveau dați
Și erau chiar nealăptați.
Mirosind-o pe pisică,
Au început deja să sugă.
Și pisica, bucuroasă,
I-a lăsat să stea la masă.
Așa a ajuns să crească
Cinci arici mâța de casă.
I-a învățat de mititei
Șoricei să prindă ei,
Lăsându-i la vânătoare
Cu pisoii ce îi are.
Dar odată s-a întâmplat
Că vulpea i-a certat:
– Țepi să știți că v-a dat
Mama care v-a fătat!
Pisica nu v-a făcut,
N-o mai îndrăgiți atât.
Și aricii, intrigați,
De vorbe rău supărați,
I-au spus vulpii fără teamă:
– Tu nu ai altă treabă?
Mamă este cine te crește,
Nu e basm și nici poveste.
Nu ne luăm după tine,
Cu pisica noi stăm bine!
Calul și dulăul
Un cal și un dulău odată,
Vorbeau și ei în ograda.
Calul, fiind foarte supărat,
Dulăului i s-a confesat:
– Zilnic trebuie să le fac pe plac,
Să car într-una orice fleac.
Și fără libertate e greu,
Că stau înhămat mereu.
Tu nu ai viața mea,
Că ești lăsat liber întruna.
Dulăul, lătrând, l-a contrazis:
– Nu știi la câte sunt supus.
Eu am program strict stabilit,
Să stau de pază fără să fiu zărit,
Că dacă intră careva în curte,
Stăpânul mă bate când mă prinde
Și am necazuri mari cu o vulpe,
Ce vine întruna și se ascunde.
Oricum, zise calul liniștit,
Nici viața mea nu este de dorit
Că toată ziulica stau în picioare,
Biciuit să merg mai tare
Și mă gândesc, cum să fac
Căruță după mine, să n-o mai trag.
Așa că am să plec în lume,
Ca o vacanță, îmi va prinde bine.
Dulăul s-a mirat:
– Ție îți arde de plimbat?
Și fân, cine îţi va da,
Că ești învățat să primeşti raţia?
Calul i-a răspuns nepăsător:
– Am să mă descurc și fără ajutor.
Dulăul foarte înțelept i-a întors vorba:
– Nu te grăbi, că nu-ți schimbi soarta.
E scris în stele de demult,
Viața fiecăruia pe pământ.
Și noi așa vom fi mereu,
Doar slugi, chiar de ne este greu.
Tu tragi în ham, eu latru ham
Și așa trăim din an în an.
Ascultă-mă și ține minte,
Paște iarba ce o cunoști cuminte.
Autoare: Virginia Stanciu, Brăila
***
Despre autoare:
Brăileancă, acum în vârstă de 77 de ani, s-a apucat de scris fabule la vârsta de 75 de ani, iar cărțile pe care le-a publicat, bogat ilustrate și cu o ținută grafică impecabilă, sunt dedicate fiilor, nepoților și strănepoților. Virginia își citește creațiile în ședințele Cenaclului „Casa Speranței” Brăila și ale Cafenelei Literare, fiind apreciată de cititorii de toate vârstele.
Născută la Brăila, unde a urmat școala primară, gimnaziul și liceul, Virginia Stanciu a absolvit mai apoi Institutul Agronomic din București, devenind inginer agronom, profesie la care visase de când era mic copil. Nu a profesat, însă, la Brăila; destinul a dus-o în județul Argeș, la Domnești, unde s-a căsătorit și a lucrat ca agronom în livezile de prun și de măr de acolo.
Acum, însă, Virginia Stanciu s-a întors la Brăila. Ea s-a apucat de scris la vârsta de 75 de ani, după ce a devenit străbunică, fiind o adevărată revelație pentru lumea culturală a urbei. Preocupată de modul în care viețuitoarele reușesc să comunice între ele și de felul în care acestea își îngrijesc puii, Virginia Stanciu a optat pentru fabule. A scris, însă, și poezii. Se inspiră, deopotrivă, din natură, dar și din mediul online, iar fabulele sale sunt scrise pe înțelesul celor mici.
Membră a Cenaclului „Casa Speranței” Brăila și a Societății Scriitorilor din Galați, Virginia Stanciu are patru copii, cinci nepoți și doi strănepoți cărora le-a dedicat toate volumele pe care le-a publicat până acum. În doar doi ani, a reușit să publice unusprezece cărți de poezii și fabule (șase în județul Argeș și patru la Brăila),. Amintim: „Grădinița noastră” (poezii), „Lumea copiilor” (poezii), „Fabule pentru copii”, „Fabule pentru școlari”, „Fabule” (vol. I), „Lumea copiilor” (fabule), „Lumea necuvântătoarelor” (fabule), „Fabule”, „Fabule alese”, „Fabule. Proteste în pădure”.
Lică Barbu, Brăila