
Nira Guedenon: Secretul satului Walskinsons
,,Secretul satului Walskinsons” de Nira Guedenon
Bună! Eu sunt Olivia. Acum când îmi amintesc cum era înainte orășelul în care am trăit toată viaţa, înainte ca eu și prietenele mele să îl salvăm, mă trece un un fior pe șira spinării. Am să vă spun ce s-a întâmplat!
Am trăit în orășelul Walskinson de când mă știu. De fapt, nimeni nu-și mai amintește ce era înainte de apariția lui. În sat sunt doar copii. Umbrele sunt conducătoarele satului. Acestea fac regulile satului, coordonează pe toata lumea şi distribuie responsabilităţile. Acestea locuiesc în Casa Umbrelor. Niciun copil sau altă creatură nu au voie acolo, decât dacă sunt aduse de umbre. Și crede-mă, nu ai vrea să intri acolo. Singurele motive pentru care ai fi adus acolo ar fi că te împotriveşti umbrelor, că ai vorbit de rău orășelul sau că ai vorbit de rău umbrele. Orice om sau creatură care au intrat acolo nu au mai ieşit, iar numele lor au fost șterse de pe lista cu locuitorii orășelului. Nimeni nu se întreba ce se întâmplase cu ei. Era mai bine să nu pună întrebări. Fiecare copil avea o casă pe care o împărțea cu alti doi prieteni ai săi. Eu împărțeam casa cu Margaret, prietena mea cea mai bună (și singura). Nimeni nu ne-a ales ca prietene până acum, deci eram doar noi două în aceea casă. Nu puteam spera decât că la ceremonia de primire cineva va dori sa fie prieten cu noi.
După câteva zile a venit ziua în care avea loc ceremonia de primire. Aceasta era atunci când apăreau noi copii sau creaturi în orășel. Toată lumea se aduna în Câmpia Crizantemelor, deoarece acolo se deschidea portalul. Eu și Margaret eram ca de obicei în rândurile din față. Am așteptat cu toții cu răsuflarea tăiată. Deodată o lumină albă a învăluit câmpia și atunci când se retrage cinci copii stau pe iarbă. După ce umbrele le-au șoptit ce trebuie să facă, copiii și creaturile au început să-și caute un grup de prieteni. Nu ne-a venit să credem ochilor atunci când o fată cu părul roșcat cârlionțat și ochii verzi mari s-a îndreptat spre noi.
− Bună! Eu sunt Maddie. Sper că vom fi prietene foarte bune!
Atunci, când am ajuns acasă i-am explicat cele mai importante reguli ale orășelului.
− Prima regulă este să nu ieși afară până nu apare prima geană de lumină. A doua regulă este ca niciodată să nu te uiți în ochii unei umbre. A treia regulă este să nu te aventurezi în Casa Umbrelor. Trebuie să urmezi toate regulile, altfel vei fi trimisă în Casa Umbrelor, și crede-mă, nu vrei asta!
− Ce este cu toate regulile astea?, a întrebat Maddie.
− E mai bine sa nu punem întrebări!, am spus eu.
− Olivia are dreptate! Niciodată nu știi când ascultă umbrele.
După aceea nu am mai vorbit despre acel subiect. Însă un gând nu-mi dădea pace. Dacă ceva chiar era în regulă cu acest orășel. Am încercat să alung gândul acesta de nenumărate ori. Suna absurd! În acest orășel era tot ce-ți doreai. Cum puteai să te gândești că era ceva în neregulă? Atât timp cât respectai regulile nimic rău nu ți se putea întâmpla. Am observat că Maddie a început să frecventeze biblioteca. Foarte des, defapt. Asta era aproape neobișnuit, iar lucrurile neobișnuite nu erau permise aici. Așa că m-am decis s-o urmăresc. Normal, nu m-am comportat suspicios. Aș fi avut mari probleme. Am încercat să merg în așa fel încât să nu mă vadă. Atunci când am ajuns am văzut-o că se duce în spate și că deschide o carte din care ia o bucată de pergament. A ascuns-o repede în mâneca hainei și a plecat de acolo. Nu-mi venea să cred! Furase ceva de la bibliotecă. Am ajuns acasă și am confruntat-o imediat. Într-un final mi-a spus că umbrele erau malefice și că acestea controlau satul. Sincer nu am fost mai uimită în viața mea, dar era evident că doar mințea, nu? Așa că am făcut ce ar fi făcut o persoană normală în această situație. Am raportat-o la umbre. Știu, știu, o să ziceți că era prietena mea și că am fost foarte crudă, dar după aceea chiar mi-a părut rău. Însă în acel moment eram destul de speriată. Atunci când a fost luată de umbre, m-am simțit foarte vinovată. Mi-am tot zis că nu trebuia să mă simt astfel, însă vinovăția nu-mi dădea pace. Margaret era și ea foarte tristă pentru că Maddie era împotriva umbrelor și cine este împotriva umbrelor este împotriva orășelului, toată lumea știe asta.
După ce am rămas din nou, doar eu și Margaret, am aranjat puțin camera lui Maddie, În timp ce măturam pe sub pat am gasit bucata de pergament. Ardeam de nerăbdre s-o deschid, dar știam că aș fi putut avea probleme din cauza asta. În cele din urmă curiozitatea m-a învins și, cu inima strănsă, am citit ce scria pe pergament. Era exact ce îmi spusese Maddie, dar cu mai multe detalii. Se făcea că fusese o vreme înainte de apariția umbrelor, unde copiii și creaturile trăiau în armonie, însă umbrele au venit peste orășel și l-au preluat, apoi au spălat pe creier ceilalți locuitori. Umbrele aduceau în Casa Umrelor pe cei care nu li se supuneau și îi închideau în celule reci și întunecoase pentru totdeauna. Cine găsea această hartă era sortit să salveze orășelul.
Instantaneu m-am simțit foarte vinovată pentru că nu am crezut-o pe Maddie. Cine știe prin ce cotlon întunecat zăcea acum și asta numai din cauza mea. Am vorbit cu Margaret și aceasta din fericire m-a crezut. Amândouă am hotărât să eliberăm orășelul din ghearele umbrelor, însă, mai întâi trebuia să o eliberăm pe Maddie. Pe hartă erau și instrucțiuni pentru cum să intri în Casa Umbrelor. Mai trebuia să decidem în ce zi trebuia să operăm misiunea. Atunci când am stabilit totul, am simțit un val de adrenalină. Nu-mi venea să cred! Aveam să încălcăm regulile!
Ziua planului a venit. Noi eram foarte entuziasmate, dar și speriate. Ziua a decurs în liniște și nu s-a întâmplat nimic neobișnuit. Nimeni nu avea nici cea mai mică idee că în curând totul se va schimba. A venit noaptea în sfârșit. Eu cu Margaret ne-am strecurat pe ușă și ne-am furișat pe străzi. În curând am ajuns în fața Casei Umbrelor. Arăta întunecată și plină de mistere. Ne-am strecurat ușor printe Umbre (pergamentul ne-a învățat vraja de invizibilitate) și am ajuns la primul etaj. Acolo erau sute de celule cu căte şase copii fiecare. Ne-am uitat după Maddie și am găsit-o. Nu arăta prea diferit, deoarece fusese acolo de câteva zile. Dar avea un aer sumbru. Am avut grijă să nu-i speriem pe ceilalți copii. Maddie a fost foarte bucuroasă că am găsit pergamentul, însă era supărată pe mine. Nu pot s-o condamn, deoarece am dat-o pe mâna Umbrelor. Am eliberat ceilalți copii și creaturi din celule. Toate Umbrele erau adunate la parter, deoarece au sesizat dispariția noastră. Habar n-aveau că eram chiar deasupra lor.
Eu, Margaret și Maddie am căutat diamantul care controla Umbrele. Chiar atunci când era să-l distrugem, Umbrele au năvălit peste noi. Haosul s-a declanșat. Copiii și creaturile au început să se lupte cu umbrele. Acestea au încercat să ne smulgă cristalul din mână, dar eu am avut o idee strălucită și am aruncat cristalul pe fereastră. Atunci când cristalul a atins pământul Umbrele s-au prefăcut în ceață neagră.
Nu ne venea să credem! După atâta timp eram liberi! Am sărbătorit victoria și am ars toate lucrurile care aveau legătură cu Umbrele. De atunci copiii și creaturile au trăit în armonie în orășelul Walskinsons!
Autoare: Nira Guedenon
_____________________
Despre Autoare:
Nira Guedenon, împreună cu sora ei mai mică, Alma, este o prezență activă în toate activitățile grupului de peste cinci ani. Nira este sora mai mare a Almei Guedenon, care a publicat recent.
Este membră a Grupului de copii NINO NINO din 2019 și are 12 ani. Este o visătoare și citește mult. Curiozitatea o îndeamnă să întrebe tot timpul despre viață, despre lume și despre natură. O pasionează mult istoria și astrologia.
Citește mult, dovadă frecvența ei la bibliotecă; este o „sugativă” a cunoașterii. Fiind vecina mea, Nira mă „bombardează” cu întrebări în drumul nostru către activități. Mereu avem ce discuta.
Copiii au botezat-o Crețulina pentru că are părul foarte creț. Este o fetiță care se maturizează repede prin intenția ei de a cunoaște cât mai multe.
Primele două texte au fost publicate în cartea „NINO NINO și poveștile copilăriei”, lansată în 2021 de grupul de copii, o carte scrisă și ilustrată chiar de ei.
Anul acesta, cu ultima sa povestire, Nira a obținut un merituos premiu la Concursul Național de Creație Literară „Și eu știu să scriu!”.
Text consemnat de domnul Lică Barbu, fondatorul Grupului de copii NINO NINO din Brăila.