Ligia-Gbriela Janik: Omul care unește Cerul cu Pământul

– Despre prof. acad. Cristian Petru Bălan –

Există oameni care, prin însăși prezența lor, aduc liniște, lumină și sens. Ființe care nu doar trăiesc, ci luminează, iar prin faptele și cuvintele lor Cerul găsește ecou pe pământ. Profesorul academician Cristian Petru Bălan este unul dintre acești oameni. Nu întâmplător l-am numit „OMUL care unește Cerul cu Pământul”.

Această expresie nu este doar o metaforă frumoasă, ci o realitate confirmată de toți cei care i-au trecut pragul casei, au citit cărțile lui sau i-au ascultat cuvântul. Acolo, cuvântul se trăiește, iar iubirea se respiră.

Scriitor profund, poet cu glas interior, dramaturg, editor și artist plastic, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe, Cristian Petru Bălan a lăsat o amprentă de neșters atât asupra literaturii creștine, cât și asupra celei clasice. Implicarea sa în Societatea Misionară din România și contribuția la revizuirea *Dicționarului Biblic* sunt doar câteva dintre punțile pe care le-a clădit între Cuvânt și suflet. Romanul său creștin *Dincolo de curcubeu* luminează destinele personajelor înainte și după întâlnirea lor cu Dumnezeu.

Întâlnirea cu domnia sa a fost pentru mine o fereastră deschisă spre o lume în care cuvintele au greutate sfântă, iar gesturile simple poartă parfum de veșnicie. O vizită la muzeul evanghelistului Billy Graham, o conversație tihnită, o fotografie străbătută de lumină — toate s-au transformat în lecții despre credință, noblețe și smerenie.

În prezența familiei sale, am înțeles că există locuri pe acest pământ unde cuvântul nu se rostește — se trăiește. Acolo, Cuvântul devine primăvară, iar sufletul înflorește chiar și în mijlocul iernii. Am plecat cu primăvara în inimă, pentru că în mijlocul acelei case am întâlnit dumnezeirea în forma sa cea mai vie: dragostea — dragoste ce dăruiește fără să ceară, care zidește și unește.

 

O fotografie a profesorului, estompată de lumina prea puternică, mi-a părut o metaforă: sufletul său seamănă cu acel decor de lumină — chipul se pierde, dar prezența rămâne. Așa ne aflăm și în fața Divinului: nu vedem limpede, dar știm că este acolo. Dacă Isus Hristos nu ar fi murit pentru noi, am fi rămas pentru totdeauna în întuneric. Frumusețea — fie ea naturală sau creată de om — are un singur scop: să ne dezvăluie măreția lui Dumnezeu.

Domnul Cristian Petru Bălan nu este doar un om al literelor. Este un om al Duhului. Un suflet care nu scrie ca să fie citit, ci ca să fie înțeles, ca să trezească, să vindece, să aducă împreună. Așa cum lumina, uneori, nu îți arată chipul celui din față, ci doar strălucirea prezenței sale, tot astfel, în preajma acestui om, simți mai întâi că ești în fața unei chemări.

 

Cei care l-au întâlnit știu: este nevoie de o inimă puternică să străbați Chicago, dar și de o inimă curată să simți, în tăcerea unei seri, cum Cerul coboară puțin mai aproape.

Poate nu vom înțelege niciodată pe deplin cât bine poate face un om care iubește cuvântul și îl trăiește. Dar îl vom simți, ca pe o rază care nu arde, ci mângâie. Iar când astfel de oameni ne ies în cale, ne amintim că suntem chemați să unim, la rândul nostru, Cerul cu Pământul — prin iubire, prin slujire, prin Cuvânt.

Autoare: L.G.Janik

 

 

Schreibe einen Kommentar

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert