Adio, pică frunza,

Şi-i galbenă ca tine, —

Rămâi, şi nu mai plânge,

Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita

Şi s-a pierdut în zare —

Iar eu în golul toamnei

Chemam în aiurare…

— Mai stai de mă alintă

Cu mâna ta cea mică.

Şi spune-mi de ce -i toamnă

Şi frunza de ce pică…

Autor: George Bacovia

 

În tăcerea învăluită de toamnă, frunza care se desprinde din copac pare să aducă cu sine nu doar dorința de a fi alături de cineva drag, ci și întrebări esențiale despre efemeritatea și frumusețea schimbării. „Adio, pică frunza” de George Bacovia este un simbol al trecerii timpului și al rămasului.

În momentul în care iubirea s-a îndepărtat, rămâne doar dorința de a înțelege și de a găsi sens într-un peisaj care pare să se destrame sub ochii noștri. Toamna devine astfel nu doar o perioadă a anului, ci un timp al reflecției, în care căutăm răspunsuri la întrebările care ne bântuie, în timp ce frunza pică și se duce, lăsând în urmă amintiri și doruri.  – L.G. Janik