Ligia-Gabriela Janik: Mai mult decât o meserie: Sprijin și punte între trecut și prezent
Rubrica: Îngrijire și sprijin – cu Ligia Gabriela Janik
Ce înseamnă cu adevărat să fii lucrător în îngrijire socială – dincolo de ceea ce se vede
De câțiva ani buni, îmi petrec zilele printre oameni care au nevoie de sprijin, de răbdare, de o privire blândă. Și am înțeles, pas cu pas, că meseria asta nu se oprește la ceea ce faci – ci se clădește pe ceea ce simți. Dincolo de programul fix și sarcinile zilnice, se află o lume tăcută, dar vie – o lume a emoțiilor, a temerilor, a nevoii de a fi văzut și înțeles. O lume în care fiecare gest contează și fiecare clipă poate aduce lumină sau întuneric în sufletul unui om.
Dincolo de program, de sarcini și de orele trecute în fișa postului, se deschide o lume tăcută, adesea invizibilă — o lume a emoțiilor profunde, a fricilor nerostite, a unei nevoi esențiale de a fi înțeles și acceptat. În această lume pășim noi, zi de zi.
Adesea, cei din afară văd doar ce este la suprafață: că venim la muncă, că asistăm, că organizăm activități. Dar puțini știu ce se întâmplă în sufletul unui rezident, dincolo de o tăcere prelungită sau de o privire pierdută. Și poate chiar mai puțini realizează cât de profund ne transformă această meserie pe noi, cei care o trăim.
Am auzit de multe ori întrebări de genul:
„Ce e așa greu? Doar stai cu bătrânii toată ziua…”
Răspunsul meu în gând: „Încerc să găsesc cuvintele potrivite când lumea lor se risipise.”*
Un om cu frică și uitare
În fiecare dimineață, pășeam în camera unei doamne care uita totul aproape imediat. Într-o zi, m-a întâmpinat cu glas tremurat:
– Nu știu cum m-am trezit aici… Am ieșit la cumpărături ieri.
I-am luat mâna ușor și i-am spus:
– Ești acasă, doamna Maria. Suntem aici să te sprijinim.
Câteva secunde de liniște au urmat, ca o respirație pierdută. Apoi, un timid „Mulțumesc…”
Nu există vreun protocol în fișa postului care să te învețe cum să alini acea teamă care îți strânge sufletul. E o artă a prezenței, una în care tăcerile spun mai mult decât gesturile.
Mai mult decât o rutină
Odată, l-am auzit pe domnul Georg șoptind către o fotografie veche:
– Ah, Lena… meriți o floare azi.
Am stat cu el câteva clipe, am pus pe masă o margaretă și ne-am așezat în liniște, să privim împreună fotografia. A fost un moment de complicitate care a spus mai mult decât orice cuvânt.
Noi nu planificăm doar activități și nu completăm doar fișe de observație. Suntem cei care întrețin speranța, care păstrează vie demnitatea și identifică acele clipe când o simplă vorbă „Te înțeleg” poate însemna mai mult decât un tratament întreg.
Să privim mai adânc
Lucrăm cu oameni, nu cu diagnostice. Și dacă alegem să rămânem în această profesie, trebuie să ne păstrăm nu doar priceperea, ci și compasiunea.
Îmi amintesc o scenă care m-a marcat profund, încă din primele zile. Era prima mea zi într-un azil. Emoționată și atentă, încercam să fiu la înălțimea noii mele misiuni.
Domnul Schröder m-a privit direct și mi-a spus:
– Părinții tăi sunt bine îngrijiți?
– Poftiți? am întrebat cu o voce calmă, aplecându-mă spre el ca să-l aud mai bine.
– Părinții tăi… sunt bine îngrijiți? a repetat, rar.
I-am răspuns liniștită:
– Da, sunt bine îngrijiți.
A lăsat capul în jos și a început să lăcrimeze. În ochii lui am citit o durere adâncă, greu de exprimat în cuvinte.
Nu era doar o întrebare – era dor, teamă, poate un regret tăcut. Atunci am înțeles că nu intrasem într-un simplu loc de muncă, ci într-un spațiu aproape sacru, în care fiecare întrebare poartă în ea o viață întreagă.
Am auzit-o apoi pe Ana, colega mea, întrebând blând:
– Ce-mi povestești astăzi despre copilăria ta?
Și, pornind de la acel vis din copilărie, rezidentul și-a deschis iar sufletul.
Uneori suntem obosiți sau ne simțim neînțeleși. Dar în spatele fiecărui gest recunoscut se află o dorință de autenticitate și de legătură.
Să nu uităm de ce am ales această meserie. Să ne onorăm munca, chiar și atunci când este invizibilă. Pentru că, în fiecare zi, facem mai mult decât se vede.
Sprijinul cognitiv – răbdare, prezență și umanitate
A lucra cu persoane care au demență sau tulburări cognitive înseamnă să înveți să repeți fără iritare, să fii prezent fără a aștepta întotdeauna un răspuns clar. Este una dintre cele mai fine forme de grijă.
Ce înseamnă sprijinul cognitiv?
Sprijinul cognitiv nu se reduce la jocuri de memorie sau activități standard. Înseamnă să creezi spațiu pentru orientare, să susții autonomia, să încurajezi folosirea simțurilor și să readuci în discuție amintiri care aduc un strop de lumină.
Cum arată în practică?
* Punem întrebări simple, care pot trezi memoria de scurtă și lungă durată.
* Creăm rutine clare și vizuale, ușor de urmărit.
* Ascultăm cu răbdare, chiar și când nu înțelegem fiecare cuvânt.
* Ne adaptăm ritmul fiecărei persoane, fără grabă.
* Alegem activități personale: pictură, muzică, povești din tinerețe.
De ce este important?
Sprijinul cognitiv le oferă rezidenților o ancoră – un loc în care pot simți că încă există, chiar dacă lumea lor se schimbă. Este un act de respect și iubire, care menține vie demnitatea și sentimentul de valoare.
Trei întrebări pentru reflecție
1. Cum răspunzi atunci când un rezident repetă aceeași întrebare la fiecare cinci minute?
2. Ce moment de ieri ți-a amintit de ce faci această muncă?
3. Ce ai învățat despre tine din interacțiunea cu cineva care nu mai poate vorbi clar?
În loc de încheiere
Meseria noastră nu e ușoară, dar este una dintre cele mai profunde: învățăm în fiecare zi că sufletul contează mai mult decât orice rezultat imediat. E o muncă invizibilă pentru unii, dar vitală pentru cei care o primesc.
Să rămânem prezenți, cu blândețe și demnitate. Să fim puntea dintre pierdere și regăsire, dintre tăcere și alinare. Pentru că ceea ce dăruim zi de zi are puterea de a vindeca — în ei și în noi.
– va urma –
Ligia Gabriela Janik
Îngrijire și sprijin • Notfallseelsorge • Sterbebegleitung
Lecturi recomandate despre îngrijire și sprijin
1. „Îngrijirea persoanelor cu demență”– Kate Swaffer
– O carte scrisă de o expertă și totodată pacientă, care oferă o perspectivă umană și practică despre demență și metodele de îngrijire.
2. „The 36-Hour Day” – Nancy L. Mace & Peter V. Rabins
– Un ghid practic pentru îngrijitorii persoanelor cu demență, cu sfaturi concrete și explicații accesibile.
3. „Compassionomics: The Revolutionary Scientific Evidence That Caring Makes a Difference”– Stephen Trzeciak și Anthony Mazzarelli
– O carte care explorează cum compasiunea afectează pozitiv sănătatea și recuperarea, un must-read pentru cei din domeniul îngrijirii.
4. „Terapia prin muzică și artă pentru persoane cu Alzheimer și demență”
– facilități pentru cei interesați de activități creative ca sprijin cognitiv.
5. „Sănătatea mintală a vârstnicilor. Ghid practic pentru îngrijitori”
– O lucrare utilă pentru a înțelege provocările psihologice și emoționale ale persoanelor vârstnice.