Un paradis terestru vibrând de cânt şi flori, Peninsulă de aur, etern scăldată-n soare, Plonjată în Atlantic şi beată de splendori, Cu palmieri în freamăt şi crânguri şoptitoare… Culorile din aer, topite în amuguri, Se-adună în arome de fragezi portocale, Se diluează dulce peste moderne burguri Sau se revarsă-n fierberi pe plaje vesperale. Din…
Motto: „Poezia este raza luminii eterne atunci când suferinţa se topeşte în dragoste.” L.G.Janik Versurile poetului Mircea Trifu m-au fascinat din prima clipă. M-am regăsit în ele așa cum mă regăsesc în poezia marilor clasici, iar acest fapt îmi dă convingerea că, în scrisul său, **poezia se află acasă**. Pentru sufletele însetate de lumină și…
Romanţă Nu mai găsesc cuvinte potrivite Să-ţi spun ceva, ce încă nu ţi-am spus, Tot ce încerc, sunt vorbe bâlbâite, Ce amintesc un cântec recompus. Aş vrea să-ţi spun, ce ai văzut la flori, Când se fac zvelte, căpătând culoarea, Şi-ai auzit în cântec de viori, Care-au închis în lemnul lor valoarea. Şi mă…
Poeta Lora Rucan s-a născut la 8 iulie 1953, în satul Taraclia, Căuşeni. Orice aş spune Orice as spune, m-ar durea Şi m-aş simţi şi mai pierdută, De-aceea vreau să tac mereu, cu tot cu gura mea cea mută, Şi nici măcar să-mi amintesc că mai iubesc sub vechea lună, Ba chiar să uit că mai exişti,…
INSTINCTUL (Pseudo-definiții) E regele vieții, neiertător, puternic Și-și manifestă forța în tot ce este viu… Are dorinți nestinse, e orb, părând cucernic; De moarte nu se teme și-apare din pustiu. Încearcă pretutindeni să supraviețuiască, Știe de-înec să scape, din foc cu vâlvătăi; Când e-n pustiu, el rabdă, bea rouă, mâncă iască Și fuge de…
Nicolae Moldoveanu: Mama Mama! Întâia privire-ostenită pe chipu-ţi plăpând; Întâiul cuvânt ce-l vei spune, cu drag, în curând; Întâiul surâs, tăinuit în dureri mult, prea mult; Întâiul cânt dulce, pe frunte întâiul sărut, Întâiul scump dascăl cu primul cuvânt este ea, Mama, ce-n braţe te ţine cu drag! Da, mama ta!… Mama-i izvor nesecat de…
Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale, fă să-Ţi suferim alâturi când Tu sui a Crucii cale, să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare, să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare. Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură, să răbdăm aceeaşi hulă şi batjocura, şi ura, să plătim cu-aceleaşi lacrimi…
Cântec în ceaţă Copacii, prea negri, ne ies în drum. Umbrele lor clătinate sunt fum. O spaimă tăcută ne-nvăluie rea. Poate vântul ne poartă prin lume ori poate o stea. Ne ţinem de mâini, ne spunem cuvinte. Poate noi o minţim, poate dragostea minte. Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineţii, Acum bâjbâim prin pădurile…
De ce mă poartă vechiul dor… Să trec din nou neştiutor, Pe drumul unde paşii ei Zdrobiră frunzele de tei? Cobor când soarele-n apus Petrece ziua ce s-a dus, Când peste tot neştiutor, Tresaltă frunzele — şi mor. E galben câmpul. E uscat Frunzişul galben aninat De-asupra tristelor alei, Ori sfărâmat sub paşii mei… E…
Acum 33 de ani, pe 13 decembrie 1983, tăcerea s-a așezat peste glasul unuia dintre cei mai mari poeți ai literaturii române: Nichita Stănescu. Și totuși, cuvintele lui n-au încetat să respire în noi. Nichita nu a murit — el continuă să existe în metaforă, în fulgerul unui gând, în tăcerea dintre două cuvinte. Să…
