Ioan Alexandru: Poeme

Iubirea

Părtaşi suntem multor iubiri

Una singură e implinire

Celelalte numai presimţiri

Până dâm în inima de Mire

Împodobit cu-nfăţişarea Lui

Dinspre înviere răsărindă

Pe cât în lacrimile orişicui

Voi râvni iubirea să-şi aprindă

Ce există să iubesc nespus

Oceanul stingerii de sine

Să rodească-n cele care nu-s

Răsăritul ce le aparţine

Izvorului asemeni sunt şi eu

Cutremurat sub stelele de vară

Cu cât e cerul mai fără de vânt

Cu-atât lăuntrurile mele se-nfioară

Nu dinafară-i zvon ce mă frământă

Nici din adâncuri nici de sus

O umbra s-a desprins din slavă

Icoana ei în mine a apus

Din ce în ce sunt cercuri mai adânci

Şi mai departe horele pe ape

S-a deşteptat în mine un izvor

Ce nu-l mai pot cuprinde şi încape.