CEASORNICARUL

După ani și ani aflata-am

Un bătrân ceasornicar,

Care împărțea cu brațul

Ani de viață, dar mai rar

Întreba de au vreun rost

Ani mulți dar puțintei,

Strecurând ca pe-o rugină

Suferință printre ei.

Ostenit, ceasornicarul

suspina privind cu drag

La mulțimea visătoare

Care îi stătea în prag –

Cum se îmbulzeau săracii

Laolaltă cu bogații,

Cum se îmbrânceau străinii,

Dar se poticneau și frații.

cum cel tare sau cel slab,

Sănătos sau mai beteag

Așteptau cu nerăbdare

Ani mai mulți, dar fiecare

Se gândea să-i fie bine,

Cât mai bine numai lui

Lăsând dreapta socoteala

În seama bătrânului.

Unul plânge, altul strigă,

Celălalt are regrete.

Toată lumea-i agitată.

Nimeni nu-i dispus s-aștepte.

Nimeni n-ar dori să piardă

Clipe-n plus din viața lui,

Răsturnând clepsidra firii

La ușa destinului.

Calcă timpul în picioare

Și cel mare, și cel mic,

Cel bicisnic, cel voinic,

Așteptând ca pe o mană

Anii mulți – marea pomană.

Dar în multa zăpăceală

Toți se lasă pe tânjeală

Când e vorba de un rost,

Vorbind fără socoteală

Doar de traiul lor anost.

Tulburat ceasornicarul

Privi trist în nicăieri,

Încercând să-și amintească

Om care să fi venit

Cu-n cuvânt de mulțumire

Pentru timpul dăruit.

Dus pe gânduri, bătrânelul

Șterge-o lacrimă pe-ascuns.

Pentru o clipă lumea tace

Nu mai e nimic de spus.

Mângâindu-și barba albă

Oftă greu ceasornicarul,

El, care dorind s-aline

Neputința și amarul,

Împărțea fără tăgadă

Ani de viață, tot cu carul.

Abătut, se duce moșul

Spre cămara ferecată,

Unde-și aștepta sorocul

Anii mulți, dar deodată

Se-auzi un zgomot mare –

Lacătul fu sfărâmat.

Anii care mai de care

Prin lume s-au răsfirat.

De-atunci nu l-a văzut nimeni

Pe acel ceasornicar

Care s-a topit, se pare,

Ca un vis fără hotar.