(Volumul „Tangoul dragostei”, 2020)

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,

Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,

Iară viața pustie mi-ar părea tot mai mult,

Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,

Mi te-apropii în vise și prin somn te zăresc,

Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,

Îți văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,

Să te-ntorci nu îți vine, să te vreau nu te mint,

Când amurgul coboară și spre noapte alerg

Mi te caut în pernă și durerea mi-o șterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te știu nicăieri,

Eu pierdut printre patimi, tu o clipă de ieri,

Nici să iert n-am puterea de cumva te-aș răni,

Ești seninul din nouri, ești ce am și-aș iubi!…

(Volumul de versuri „Curcubeul muzelor”, Editura „ Armonii Culturale, Adjud, 2020)

m-am întâlnit cu mine

în buzunarul necăptușit al zenitului

îi urcam treptele anevoioase

cu mâinile descălțate de ridul văzduhului

încremenit în Crivățul sălbatic

butonierele le scămoșasem

când m-am decis să le probez intimitatea

fluturându-le nasturii

pe tunica nepieptănată matinal

căutam infinitul în tunelul timpului

ca un șarpe de apă încolăcit pe-o salcie

boldindu-mi privirea în oglinda mătuită de aporie

la „Masa tăcerii” rămăsesem singură

despicând clipa cu linia orizontului

împletind din lumină lampadar pentru orbi

iar din cânepă

măști pentru „Cumințenia Pământului”…