Traian Dorz: Mărțișor

Aş dori să pot trimite pentru tine,

plin de cântec,

de lumină

şi  de dor,

Adevărul  Frumuseţilor Divine

împletit în bucuriile senine,

minunat, iubit şi veşnic mărţişor.

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze

nu pe inimă,

ci-acolo-adânc în ea,

ca frumoasă şi curată s-o păstreze,

ca un soare minunat să-ţi lumineze

şi să-ţi facă fericită viaţa ta!

C-Adevărul e podoaba minunată,

mai de preţ decât oricare talisman,

care nu se învecheşte niciodată

şi din ce în ce-i mai binecuvântată,

şi din ce în ce-i mai scumpă, an de an.

Iar în ziua Răsplătirii fericite,

când vedea-vom Veşnicia răsărind,

când ca miile de stele strălucite

străluci-vor inimile preaiubite,

cerurile minunat împodobind,

Printre ele, şi-al tău suflet să răsară

minunat şi binecuvântat odor,

strălucind ca prima zi de primăvară

pe frumosul sân al cerului, comoară,

un curat,

iubit,

şi veşnic mărţişor.

Schreibe einen Kommentar

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert