Peter Völker: Gedichte / Poezii
NACHTZUG NACH ZAGREB
Gefühle, nicht länger eingeschlossen
In des Verstandes schrecklichem Verlies,
Sie reisen süchtig durch die Nacht.
Begierde aus der Seele ausgegossen
Auf eine unsichtbare blumenpralle Wiese,
Verliert sich summend unter Sternenpracht.
Ich wünschte mir zu dieser späten Zeit,
Die Fernweh mir ins wunde Herz gelegt,
Dein waches Wesen wäre im Abteil.
Du wärest dicht an mich geschmiegt bereit,
Zu schweigen, das Innere nur bewegt,
Die Zeit vergessen und still die Nacht geteilt.
Um Mitternacht zieh’n Berge auf,
Von Nebeln eingehüllt die Täler.
Der Schlaf, die Träume kehren ein
Und bauen uns ein ruhig‘ Haus,
Ganz ohne Sorgen, ohne Fehler.
Im Schlummer fühl‘ ich wahres Sein.
Und als der Morgen an die Scheiben fliegt,
Die Fremde ihren wilden Reiz verschwendet,
Soll nichts, nein, nichts mehr sein wie einst.
Das Traurige in uns ist längst besiegt.
Es ist die Reise, die die Liebe spendet
Und nicht das ferne Ziel, das uns vereint.
Banja Luka, August 2010
TRENUL DE NOAPTE SPRE ZAGREB
Sentimente, care nu mai sunt închise
În temnita teribilă a minţii
Călătoresc doritoare prin noapte.
Revărsându-se din suflet
Pe o pajiste invizibilă cu flori,
Se pierd zumzăit sub splendoarea înstelată.
Mi-aş dori în acest moment târziu,
Să-mi fie dorul în inima rănită,
Fiinţa ta să fie trează în compartiment.
Să te cuibăreşti aproape de mine, pregătită
Să nu mai vorbim, numai interiorul să se mişte,
Să uităm de timp și în liniște să împărțim noaptea.
La miezul nopții aş urca pe munte,
Din văi de ceață învăluite.
Somnul, visele mătură
Și construiesc o casă liniștită,
Fără griji, fără erori.
În somn mă simt ființă adevărată.
Iar când dimineața zboară pe la geamuri
Depărtarea îşi pierde farmecul sălbatic,
Nimic, nu, nimic nu mai este ca o dată.
Tristețea ne-a învins cu mult timp în urmă.
Călătoria e cea care ne dă dragoste
Și nu țelul îndepărtat care ne unește.
Banja Luka, August 2010